E dimineata,iar…

„La răsăritul soarelui pare că se trezește conștiința universului” – Victor Hugo

Să te trezești dimineața, înaintea apariției soarelui, fără să îți fie somn, fără să sune ceasul…

Pur și simplu să nu vrei să mai dormi. De ce? Pentru că te-ai plictisit de același pat în care dormi de prea mulți ani.

Să vrei ca în această zi să faci ceva nou. Să îți treci mâna prin păr, și să nu te gândești ce fel îți stă pentru că nimeni nu te vede. Ești doar tu.

Să te ghemuiești pe un scaun din bucătărie, să îți bei cafeaua, dar sa uiți de ea, căci în mâinile tale se află o carte primită de Crăciun. O citești…însă gândul îți zboară departe.

Te gândești cum ar fi ca, în pragul ușii, să apară ea, cu părul vâlvoi, cu ochii mici de somn, în picioarele goale și mirosind a tine.

Și visezi, așa…cu un ochi întredeschis, încercând să te concentrezi pentru a-ți crea imaginea în minte,

văzând răsăritul soarelui

și încercând să „atingi” visul cu ambii ochi, chiar când crezi că el va naște sub privirea ta,

totul devine gri.

Și îți închizi iarăși ochii. Ai greșit.

Ai uitat că visul minții construiește castele de fericire? Nu trebuie să le și vezi, ci e de-ajuns că le simți.

„Adevăratul timp este un punct care se numeşte „acum”, înţepat de o infinitate de drepte care se numesc alegeri în viaţă.” – Ioan Gyuri Pascu